În urmă cu câteva zile a fost inaugurat cu mare fast primul pod realizat în întregime doar cu ajutorul unei imprimante 3D. Ideea revoluţionară a luat pe toată lumea prin suprindere, mai ales că podul are o capacitate foarte mare şi poate susţine 40 de camioane.
Primul pod de acest tip a fost dat spre folosinţă în aceasta săptămână şi dispune de o tehnologie de ultimă oră. Chiar dacă e realizat cu ajutorul unei imprimante 3D de mari dimensiuni, nimeni nu se aştepta să fie atât de rezistent precum a fost anunţat de către oficiali. Mai mult, podul e localizat în Olanda, în orăşelul Gemert şi trece peste un pârâu care a fost secat câteva luni pentru a perminte construcţiei să fie montate, notează mirror.co.uk.
Totodată, podul a fost realizat din 800 de straturi de beton suprapuse perfect şi iniţial s-a spus că va putea fi folosit doar de către ciclişti. Însă, în urma unor teste s-a descoperit că podul are o rezistenţă foarte mare şi poate susţine 40 de camioane de câteva tone fiecare. Mai mult, podul are o lungime de 8 metri şi au fost necesare trei luni pentru a fi construit.